Primul telefon cu camera foto de 8 megapixeli disponibil in Romania

Diverse
2 December 2008 20:55

Acum cateva luni va anuntam ca am testat un telefon cu camera foto de 8 megapixeli.Este vorba despre LG Renoir.

Astazi, 2 decembrie 2008 LG Electronics România a anuntat disponibilitatea pe piaţa din România pentru prima dată a unui terminal mobil cu cameră foto de 8 megapixeli. Telefonul multimedia LG-KC910 Renoir, cu un ecran complet tactil şi cameră foto cu rezoluţie de 8 megapixeli, prezentat în avanpremieră în cadrul Webstock 2008 este dotat cu o serie de caracteristici precum Wi-Fi, Dolby Mobile pentru muzică, în timp ce funcţiile camerei foto depăşesc pe cele disponibile la anumite camere foto digitale.

Funcţiile noului terminal LG pot fi accesate pe microsite-ul interactiv:
http://renoir.lgmobile.com/uk/ sau
http://renoir.lgmobile.com/ro/ (disponibil începând cu 10 Decembrie)

Specificaţiile camerei foto
Renoir poate realiza fotografii la o rezoluţie de 8 megapixeli, care pot fi editate prin funcţiile camerei pentru a fi trimise online sau printate. Unele funcţii ale camerei Renoir sunt de cele mai multe ori disponibile doar la camerele foto profesioniste individuale, printre acestea fiind lentilele certificate Schneider-Kreuznach, flash Xenon, focus manual si automat, ISO 1600 şi geo-tagging.

Unul dintre principalele avantaje ale Renoir este ecranul complet tactil şi camera foto cu rezoluţie de 8 megapixeli, cu funcţii tactile unice. Una dintre caracteristici, Touch Shot, permite utilizatorilor să fixeze obiectul printr-o simplă atingere a ecranului. Fotografierea este realizată imediat ce degetul este îndepărtat de pe ecran. Funcţia Touch Shot, disponibilă pentru prima dată la un telefon mobil, stabilizează automat imaginea şi elimină necesitatea unui buton special pentru aceasta.

Principalul avantaj al Renoir faţă de camerele foto digitale este capacitatea de conexiune la reţelele 3G HSDPA şi Wi-Fi. Prin aceasta, timpul de aşteptare pentru trimiterea fotografiilor este redus. Acestea pot fi trimise sau încărcate direct, într-un mod mult mai simplu, de oriunde din lume. Funcţia geo-tagging, datorată capacităţilor A-GPS ale Renoir, permite localizarea geografică unde au fost realizate fotografiile şi poziţionarea acestora pe hărţi online interactive.

Pentru aplicaţii precum text messaging, Renoir permite utilizatorilor să aleagă tipul de interfaţă pe care vor să îl folosească – fie o tastatură tactilă QWERTY, asemeni unei tastaturi de computer, fie o tastatură alfanumerică, disponibilă la majoritatea telefoanelor mobile. O altă caracteristică specifică ecranului tactil al Renoir este modul de apelare rapidă cu ajutorul fotografiilor, care permite utilizatorilor să navigheze rapid prin contacte şi să obţină mai multe informaţii printr-o simplă atingere cu degetul.

LG Renoir este disponibil acum în România în magazinele Internity, Germanos,Say,Domo,Altex,
Fonomat, la preţul recomandat de 1599 RON

3 comentarii

Comentarii

  1. Dani

    asta si eu il vreau :(( Oare vine mosu’ anul asta?

  2. rottenkid

    nu mi-aş lua LG pentru că ei nu scot update-uri din câte ştiu şi decât să-mi iau câte un mobil la fiecare 3 luni mai bine rămân pe SE sau Nokia 2 ani.

  3. The Day the Earth Stood Still | ~» swaMp blog «~

    [...] Electronics România lansează primul telefon mobil cu cameră foto de 8 megapixeli de pe piaţa locală odată cu premiera filmului The Day the Earth Stood Still, un blockbuster 20th [...]

 

Scrie-ti parerea: