Euro 2008 Romania 2 - 1 Slovenia

Sport
3 June 2007 11:12

omânia a învins aseara Slovenia, în deplasare, scor 2-1, într-un meci contând pentru preliminariile CE 2008, şi a devenit liderul Grupei G, cu 14 puncte acumulate, la fel ca şi Olanda, dar cu un golaveraj mai bun.

România începe curajos meciul, iar în minutul 2, Roşu centrează de pe partea stângă, dar mingea trece prin spatele porţii slovene.

Contra centrează pentru Mutu, în minutul 3, atacantul român trimite cu capul din centrul careului lui Handanovic, dar alunecă şi execuţia sa este modestă.

Marica obţine un corner în minutul 5. Execută Mutu, Sukalo respinge, mingea ajunge la Roşu care trage pe lângă poartă.

În minutul 9, Lobonţ intervine excelent în două rânduri, după o fază periculoasă a slovenilor.

Slovenii ies la atac, iar în minutul 22 reuşesc o fază periculoasă, care este finalizată cu un demivole executat de Lavric, peste poarta lui Lobonţ.

Roşu primeşte o minge în careul gazdelor, în minutul 24, pasează înapoi la Mutu, însă şutul acestuia trece peste poarta lui Handanovic.

România beneficiază de o lovitură liberă de la 30 de metri, în minutul 27. Execută Mutu, dar mingea este respinsă în corner de zidul sloven.

În minutul 33, Koren execută un corner, mingea ajunge la Sukalo, şi lovitura de cap a acestuia trece pe lângă poarta lui Lobonţ.

Codrea primeşte o pasă excelentă de la Mutu, în minutul 39, trece de Handanovic, dar trage peste poarta goală.

România beneficiază de o lovitură de colţ în minutul 42. Mutu execută, mingea ajunge la Roşu, a cărui lovitură de cap trece pe lângă poarta Sloveniei.

În minutul 44, elevii lui Victor Piţurcă primesc o lovitură liberă, de pe partea dreaptă. Contra centrează, Marica loveşte mingea cu capul, dar aceasta trece pe lângă poartă.

Trioul Mutu, Codrea, Nicoliţă, reuşeşte o fază periculoasă în minutul 45, stelistul centrează la şase metri de poarta slovenă, dar Handanovic reţine.

În minutul 47, Mutu îl lansează pe Marica, dar vârful român nu reuşeşte să ajungă la minge.

Corner pentru România în minutul 50. Mingea ajunge la Mutu, care şutează, dar portarul sloven respinge. Balonul ricoşează la Tamaş, care trage violent din opt metri lateral dreapta şi scorul devine 1-0 pentru elevii lui Piţurcă.

Mutu ia o fază pe cont propriu în minutul 57, ajunge în careul gazdelor, trage din 13 metri, dar şutul său este respins de Handanovic.

În minutul 69, Marica prelungeşte cu capul până la Nicoliţă care scapă singur cu Handanovic şi înscrie cu un şut din zece metri.

Komac şutează puternic, în minutul 75, Lobonţ deviază mingea care se duce pe lângă poartă.

Zicu scapă singur cu portarul, în minutul 76, este blocat de acesta, dar mingea rămâne în posesia sa, însă nu reuşeşte să înscrie.

În ultimul minut al prelungirilor, Vrsic profită de o eroare şi îl învinge pe Lobonţ cu un şut din întoarcere, din opt metri.

Datele meciului

SLOVENIA-ROMÂNIA 1-2 (Vrsic 90+3/Tamaş 50, Nicoliţă 69)

Slovenia: Handanovic - Cesar, Ilic, Jokic, Mavric - Sukalo (Vrsic 83), N. Ceh, Komac, Koren (Birsa 51) - Lavric, Rakovic (Novakovic 60). Selecţioner: Matjaz Kek.

România: Lobonţ - Contra, Tamaş, Chivu, Raţ - Codrea, D. Stoica (Mureşan 78) - Nicoliţă, Mutu, Roşu (Zicu 62)- C. Marica (D. Niculae 74). Selecţioner: Victor Piţurcă.

Cartonaşe galbene: Sukalo (18), Mavric (26), Cesar (34), Rakovic (40), Koren (43) / Mutu (38), Nicoliţă (80)

CartonaÅŸe roÅŸii: Cesar (79) / D. Niculae (79)

Arbitri: Stuart Dougal - Martin Cryans, Francis Andrews (Scoţia)

Stadion: Arena Petrol (Celje)

Spectatori: 8.000

Clasamentul Grupei G: 1. România 14p (6 jocuri), 2. Olanda 14p (6j), 3. Bulgaria 12p (6j), 4. Belarus 7p (6j), 5. Albania 6p (6j), 6. Slovenia 4p (6j), 7. Luxemburg 0p (6j).

ÃŽn momentul intonării imului de stat al României suporterii români au afiÅŸat un banner pe care era scris: “Dragomir, comunist împuÅ£it - te vrem mort”.

Căpitanul selecţionatei slovene, Milenko Acimovici, nu a evoluat împotriva României, din cauza unei accidentări mai vechi la tendonul lui Ahile, care i-a creat probleme înainte de meci.

Cu toate acestea inca mai avem o sansa, sa vedem ce va mai face Piturca cu lotul nationalei si daca vor intervenii schimbari pentru meciul de acasa, tot cu selectionata Sloveniei.Meciul se va disputa miercuri pe stadionul din Timisoara la ora 21:45

0 comentarii

Esti primul, spune-ti parerea!

 

Scrie-ti parerea: